Consiliul Județean Botoșani a scos la licitație realizarea proiectelor tehnice pentru modernizarea a șapte sectoare de drum județean care sunt în acest moment din piatră și a căror modernizare a fost prinsă în Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. „Facem un efort de 2,5 milioane de lei și am demarat licitația cu speranța ca proiectele Consiliului Județean Botoșani să fie prinse cât mai repede la finanțare, pentru că vrem să nu mai avem drumuri județene de piatră. Cele șapte sectoare de drum sunt din toate zonele județului și totalizează peste 60 de kilometri, adică 10% din rețeaua de drumuri județene a Botoșaniului”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.
Ofertele în cadrul licitației, care se desfășoară pe șapte loturi, pot fi depuse până pe 10 ianuarie.
Modernizarea celor șapte sectoare de drum se va ridica la aproximativ 300 de milioane de lei (60 de milioane de euro). „Ne dorim să avem cât mai repede proiectele tehnice, pentru ca, în momentul semnării contractelor de finanțare prin Programul Național de Investiții «Anghel Saligny» sau cât mai aproape de acest moment, să putem demara licitațiile pentru execuție. Încercăm să eficientizăm modul de lucru, să scurtăm timpii de realizare a investițiilor, chiar dacă asta presupune eforturi suplimentare. Vrem să dezvoltăm județul și nu mai avem timp de pierdut, de așteptat. Vorbim de investiții masive în județ și facem tot ceea ce ne stă în puteri ca acestea să devină realitate”, a mai spus Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.
Consiliul Județean Botoșani a depus în cadrului Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” 11 proiecte de modernizare a drumurilor județene în valoare totală de 450 de milioane de lei (90 de milioane de euro). Șapte dintre acestea sunt de piatră, motiv pentru care au fost prioritizate ca investiții.
Cele șapte sectoare de drum județean pentru care se va face proiectarea
– Avrămeni – Panaitoaia – D. Cantemir – DN 24 (DJ 294A) – 7,8 kilometri – valoare proiect de modernizare 41,6 milioane lei (cu TVA);
– Coțușca – Viișoara Mică – Viișoara (DJ 293A) – 6 kilometri – valoare proiect de modernizare 23,5 milioane lei (cu TVA);
– DJ 291B (Lozna) – Călinești – DN 29C – Talpa (DJ 291K) – 7,22 kilometri – valoare proiect de modernizare 26,7 milioane lei (cu TVA);
– Ștefănești – Murguța – Dobârceni (DJ 294B) – 10,6 kilometri – valoare proiect de modernizare 39 milioane lei (cu TVA);
– Mileanca – Codreni – Puțureni – Coțușca (DJ 293) – 15 kilometri – valoare proiect de modernizare 77,5 milioane lei (cu TVA);
– Borolea – Hănești (DJ 294C) – 5 kilometri – valoare proiect de modernizare 34 de milioane de lei (cu TVA);
– Oroftiana și Baranca – Bajura (DJ 291D) – 10 kilometri – valoare proiect de modernizare 40,2 de milioane de lei (cu TVA).