Consiliul Judetean Botosani
Image default
COMUNICATE DE PRESĂ

Finanțări de 18 milioane de euro semnate de către președintele Consiliului Județean

 

Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila Cseke, au semnat două dintre contractele de finanțare pentru modernizarea drumurilor județene prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Este vorba de modernizarea DJ294A, Avrămeni – Panaitoaia – Dimitrie Cantemir – DN24C, și DJ294B, Dobârceni – Murguța – Ștefănești. Valoarea celor două contracte de finanțare este de aproximativ 90 de milioane de lei, echivalentul a peste 18 milioane de euro.
„Județul are nevoie de investiții în infrastructură, iar Programul Național de Investiții «Anghel Saligny» reprezintă o soluție pentru realizarea acestora. Alături de domnul ministru Attila Cseke am semnat contractele de finanțare pentru modernizarea drumurilor județene Avrămeni – Panaitoaia – Dimitrie Cantemir – DN24C și Dobârceni – Murguța – Ștefănești, două sectoare de drum prin care rezolvăm practic problemele legate de infrastructura județeană din partea de sud-est a județului”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.
Pentru a eficientiza investiția, Consiliul Județean a asumat realizarea documentațiilor tehnice, iar în acest moment cele două proiecte sunt în diferite stadii ale procedurii de achiziții a contractelor de lucrări. Tot în procedură de achiziție se află și proiectul modernizării DJ291K, Lozna – Călinești – DN29C – Talpa, în timp ce pentru DJ293A, Coțușca – Viișoara Mică – Viișoara, s-a stabilit câștigătorul licitației, urmând a se da ordinul de începere a lucrărilor. Pentru aceste două drumuri, contractul de finanțare a fost semnat la sfârșitul lunii ianuarie.
La Ministerul Dezvoltării mai este în evaluare un proiect depus de Consiliul Județean Botoșani pentru finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Este vorba de DJ291D, Oroftiana; Baranca – Bajura (10 km).
„Prin Programul Național de Investiții «Anghel Saligny» vom moderniza 40 de kilometri de drumuri județene care, în acest moment, sunt de piatră. Vrem să avem o infrastructură rutieră cât mai bună, adaptată la vremurile pe care le trăim”, a reiterat Doina Federovici.
În cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, consiliile județene au primit, fiecare, câte 140 de milioane de lei, echivalentul a peste 28 de milioane de euro.

Loading

Articole asemanatoare