„Be legal! Be cool!” este un concurs de educație juridică cu premii, destinat elevilor de gimnaziu și de liceu din toate județele țării, pentru a testa cunoștințele din domeniul civic, legal și juridic al participanților.
Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, în parteneriat cu Asociația „Voci pentru Democrație și Justiție” organizează ediția a doua a acestui concurs.
Concursul se desfășoară în două etape. Prima etapă, faza locală a concursului „Be Legal! Be Cool”, s-a desfășurat în data de 11 mai 2024. Pentru etapa națională, care va avea loc în Botoșani, la Colegiul National ,,A T Laurian”, în perioada 31 mai – 2 iunie 2024, s-au calificat 94 de elevi.
Cei care ajung pe primele locuri în finală de la nivel național vor primi premii constând în aparatură elctronică (laptop, telefon, tablete), dar și câte un loc gratuit în tabăra de vară ,,Legal Academy”, organizată de Asociația VeDem Just ,,Legal Academy”.
Consiliul Judeţean Botoşani susține cooperarea interinstituțională, promovarea educației juridice și încurajează implicarea activă a elevilor în astfel de competiții, susținând în acest an concursul, prin diseminarea informațiilor prin mijloace proprii și asigurand materiale.
Urăm succes tuturor participanților!