Cel mai mare eveniment cultural al României – Festivalul Internaţional „George Enescu”, ediţia a XXVI-a, programează mâine seară, de la ora 17:30, un spectacol eveniment la casa memorială a marelui compozitor de la Liveni. Concertul va fi susținut de Filarmonica „George Enescu” Botoșani, care va performa sub bagheta tânărului dirijor Alexandru Ilie, cel care a pus bazele Corului Regal. Solist va fi unul dintre laureații ediției de anul trecut a Concursului Internațional „George Enescu”, violonistul Ștefan Aprodu, care va interpreta Concertul nr. 1 pentru vioară și orchestră al lui Max Bruch. Din program nu vor lipsi nemuritoarele lucrări ale lui George Enescu: Rapsodia I și Rapsodia a II-a.
„Județul Botoșani a intrat din acest an pe harta Festivalului Internațional «George Enescu», una dintre manifestările culturale europene de înaltă ținută. Este o reușită la care au colaborat Consiliul Județean, Primăria Botoșani și Primăria George Enescu pe partea administrativă, respectiv Filarmonica Botoșani și Muzeul Județean pe partea culturală. Atunci când toată lumea își unește forțele ies lucruri frumoase, care repoziționează Botoșaniul la loc de cinste pe harta culturală a României”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Evenimentul va avea loc în curtea casei natale a marelui compozitor, care este în plin proces de restaurare prin intermediul proiectului cu finanțare europeană transfrontalieră, „Music and History – Values that Bring Us Together”, în valoare de aproximativ 650 de mii de euro, la care se adaugă cofinanțare asigurată de Consiliul Județean de peste 126 de mii de euro. De asemenea, Consiliul Județean a asigurat cheltuielile de amenajare exterioară a curții, care nu au făcut obiectul proiectului transfrontalier. „Constructorul a lucrat susținut pentru a readuce la viață casa «mică cu pridvor de lemn vopsit, unde se uscau funiile de ceapă la soare» – așa cum și-o amintea marele compozitor în memoriile sale. Casa de la Liveni este o moștenire de neprețuit, pe care o repunem în valoare”, a declarat Doina Federovici, care i-a invitat pe toți iubitorii muzicii clasice să participe la acest prim eveniment cultural ce se va desfășura în această toamnă la Liveni. Intrarea la spectacolul din cadrul Festivalul Internaţional „George Enescu” este liberă.
Pentru botoșănenii care vor să participe la spectacol se va asigura transport gratuit. Trei microbuze vor pleca la ora 16.00 din Botoșani, din fața Consiliului Județean