Doina Federovici, președintele Consiliului Județean, și Otilia Moruz, directorul executiv al Direcției Dezvoltare și Promovare din cadrul Consiliului Județean, au reprezentat instituția la ședința Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Est în care s-a analizat stadiul absorbției fondurilor europene, dar și a pregătirii proiectelor pentru ciclul de finanțare 2021-2027.
Unul dintre principalele subiecte a vizat stadiul Programului Operațional Asistență Tehnică (POAT) 2014 – 2020.
„Prin POAT se va acorda sprijin financiar la nivelul regiunii Nord-Est pentru realizarea documentațiilor tehnico-economice pentru investiții ce vor fi realizate în perioada de programare 2021-2027. Consiliului Județean Botoșani a obținut finanțarea documentațiilor pentru Drumul «Vămii», continuarea firească a drumului strategic, și pentru modernizarea Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii «Mihai Eminescu». Valoarea celor două documentații este de aproximativ patru milioane de lei, dar cel mai important este că ele pregătesc investiții din fonduri europene de aproximativ 45 de milioane de euro. Acesta este motivul pentru care așteptăm cu interes semnarea de către reprezentanții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene a contractului de finanțare. Noi chiar vrem și avem determinarea de a atrage fondurile europene, pentru că acestea sunt singura șansă pentru dezvoltarea județului și recuperarea decalajelor față de celelalte regiuni ale țării”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Alte subiecte de interes au fost informările privind evoluția POR 2014-2020 si POR 2021-2027 în Regiunea Nord-Est.
De asemenea Consiliul Județean Botoșani a solicitat completarea Hotărârii privind aprobarea componenței actualizate a Consorțiului Regional de Inovare (CRI) cu doi reprezentanți ai județului Botoșani.
Consiliul pentru Dezvoltare Regională Nord-Est coordonează activitatea Agenției pentru Dezvoltare Regională și asigură un tratament egal și corect față de toate județele care alcătuiesc regiunea.