Consiliul Judetean Botosani
Image default
COMUNICATE DE PRESĂ

Proiect european pentru atragerea unor investiții de 32 de milioane de euro în Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor

Județul Botoșani are nevoie de fonduri importante pentru a recupera decalajele structurale, iar banii europeni pot reprezenta soluția.

Consiliul Județean Botoșani a depus pe Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) proiectul Investiții complementare Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor – asistență tehnică în vederea finanțării”, în valoare de opt milioane de lei.

Prin acest proiect de asistență tehnică se vor elabora studii privind compoziția deșeurilor generate de botoșăneni și estimarea potențialului de colectare separată a biodeșeurilor, dar și a potențialului de compostare individuală. De asemenea, vor fi elaborate documentele tehnico-economice în vederea accesării de fonduri în cadrul POIM 2014-2020, precum și cererea de finanțare, inclusiv asigurarea asistenței tehnice pe perioada de verificare și evaluare a aplicației de finanțare. Contribuția financiară a Consiliului Județean Botoșani în cadrul acestui proiect este de 160 de mii de lei, reprezentând 2% din valoarea eligibilă.

„Acest proiect va deschide calea unor investiții de aproximativ 32 de milioane de euro din fonduri europene. Vor fi investiții care vor duce la modernizarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor, prin achiziționarea unei instalații de tratare mecano-biologică (TMB) cu digestie anaerobă, a uneia de digestie anaerobă pentru biodeșeuri colectate separat și a stației de compostare aferentă, precum și a unei stații de compostare cu o capacitate de 5.000 de tone și a trei stații de compostare de capacitate mică. Acestea sunt necesare pentru ca Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor să devină performant, iar prin punerea lor în funcțiune, deșeurile mari vor putea fi selectate mai ușor, în timp ce volumul celor mici, în urma digestiei anaerobe, va scădea cu 60%-65%”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

De asemenea, prin acest proiect se vor asigura fonduri pentru realizarea unei mini-stații de epurarea a apelor menajere și a unui separator de hidrocarburi, astfel încât activitatea de depozitare a deșeurilor să devină una foarte prietenoasă cu mediul.

Proiectul prevede și sumele necesare de bani pentru închiderea depozitului, atunci când se va umple, în condiții de maximă siguranță pentru mediul înconjurător.

„Avem determinarea de a atrage fondurile europene, pentru că acestea sunt singura șansă pentru dezvoltarea județului și recuperarea decalajelor față de celelalte regiuni ale țării. De la preluarea mandatului, am demonstrat că știm să facem proiecte, dar și să le implementăm, să găsim soluții pentru toate problemele care se ivesc pe parcurs”, a conchis Doina Federovici.

 

Loading

Articole asemanatoare